Asociaţia de qigong Galaţi organizează periodic cursuri de iniţiere în tehnici esenţiale de qigong, stilul QilinGong. Dacă doriţi să participaţi la un astfel de curs, vă rugăm să ne comunicaţi prin intermediul formularului de contact numele complet şi numărul dvs de telefon. În momentul în care vom avea detaliile următorului curs, vă vom suna pentru a vi le comunica.

Cursul are o durată de 8 şedinţe (2 ore/şedinţă) repartizate aproximativ câte 2-4 şedinţe pe săptămână, în general după ora 18 în timpul săptămânii şi în jurul prânzului în week-end.

IMPORTANT: La curs nu pot participa persoanele suferind de psihoze, afecţiuni grave în stadiu avansat (cancer, insuficienţă renală, insuficienţă hepatică), boli contagioase, afecţiuni cardiace severe (insuficienţă cardiacă şi respiratorie, infarct miocardic, stenoze, cei cu stimulatoare, proteze valvulare, valve implantate, etc).

Atenție! În timpul sarcinii, femeile având o sarcină mai mare de patru luni, nu pot participa la nici una dintre activitățile de qigong din cadrul federației.

După încheierea cursului puteţi alege să practicaţi individual sau la sală, alături de ceilalţi practicanţi.

Tehnici predate în cadrul cursurilor organizate de asociaţia noastră:

  • Exerciţii de încălzire şi mobilitate - un set de exerciţii de tip "stretching" ce au ca scop încălzirea şi creşterea flexibilităţii coloanei vertebrale şi a articulaţiilor, pregătind corpul pentru realizarea tehnicilor propriu-zise
  • Colectarea qi-ului - metodă de colectare a energiei în abdomenul inferior, cu ajutorul palmei
  • Mişcările larvei - exerciţiu de colectare a energiei pe şase niveluri ale corpului, dublată de o mişcare ondulatorie a coloanei vertebrale pe toată lungimea acesteia
  • Palma ce se ridică pentru a emite energie - exerciţiu ce dezvoltă stabilitatea corpului şi capacitatea de emitere a energiei prin palme
  • Zhuang-ul degetelor sabie - postură statică combinată cu o modalitate de respiraţie specifică, ce are ca efect echilibrarea energiilor yin-yang ale organismului, creşterea stabilităţii, a tonusului şi a vitalităţii
  • Ridicarea rinichilor - metodă de revigorare a rinichilor şi a întregului aparat uro-genital
  • Respiraţia corporală - modalitate de respiraţie corelată cu activitatea mentală, ce are ca scop acumularea energiei
  • Qigong-ul mergând - metodă de acumulare a energiei în timpul mersului, prin intermediul respiraţiei corporale
  • Qigong-ul alergând - metodă de acumulare a energiei în timpul alergării, prin intermediul respiraţiei corporale
  • Qigong-ul dormind - metodă de acumulare a e-nergiei în timpul somnului, prin intermediul respiraţiei corporale
  • La qi fa ("Tragerea" de energie) - metodă de lucru cu energia, urmată de stocarea acesteia în abdomenul inferior
  • Cultivarea energiei - metodă de meditaţie ce are ca scop creşterea energiei interne sau vindecarea diverselor afecţiuni
  • Ba Duan Jin (Brocard-ul în opt secţiuni) - set compus din opt exerciţii ce au ca scop stimularea circulaţiei energiei prin meridiane
  • Yi Jin Jing (Tehnica transformării tendoanelor) - set compus din 12 exerciţii ce au ca efect deblocarea meridianelor energetice, tonifierea si elasticizarea tendoanelor si ligamentelor, întărirea oaselor
  • Cele 6 sunete pentru longevitate
  • Shuai Shou şi Inima infinită
  • Baterile Qigong - practicarea acestei tehnici duce în timp la apariţia măiestriei Cămăşii de fier, măiestrie foarte căutată în artele marţiale