sigla_qilingongsigla_qilingongclubul_sportiv_qigong_galati

 

qilingong_ideogramaqilingong

mater_qilingongglMaestrul Lin Kai Ting, fondatorul şcolii QilinGong, a studiat timp de 20 de ani Wushu, artele marţiale chinezeşti, cu unii dintre cei mai renumiţi maeştri. A practicat stilul Shaolin, în speţă Shaolin Taolu şi Shaolin Quan. De asemenea, maestrul Lin Kai Ting a practicat Yi Zhang Jing, o metodă secretă care este predată de către maestru unui singur discipol conform tradiţiei chinizeşti. A pătruns în lumea tainică a qigong-ului pentru a înţelege cu adevărat artele marţiale.

Din 1978 a început practica qigong sub îndrumarea unor maeştri renumiţi cum ar fi Li Jing Feng, Pang He Ming, Yan Xin sau Zhang Hongbao. A studiat şi a practicat toate cele 5 stiluri de qigong tradiţional: taoist, confucianist, budist, qigong-ul medicinii tradiţionale chineze denumit şi qigong medical, precum şi Wushu qigong sau al artelor marţiale. Timp de peste unsprezece ani a continuat să practice în fiecare zi atât arte marţiale cât şi qigong, deoarece este bine cunoscut faptul că "înalta tehnica în wushu este qigong", iar pentru a atinge Kung Fu în qigong trebuie să practici absolut în fiecare zi.

Bun cunăscător al culturii chineze antice şi al caligrafiei, maestrul Lin Kai Ting este absolvent al Institutului de Medicină şi Farmacologie Tradiţională Chineză, al cursurilor post-universitare - secţia Tuina (masaj terapeutic chinezesc) dar şi al Facultăţii de Turism a Universităţii din Beijing.

În anul 1991, în urma unor examene teoretice şi practice prin care şi-a dovedit capacităţile, domnul Lin Kai Ting a obţinut titlul de Maestru Internaţional de Qigong.

În 1992 maestrul Lin Kai Ting a fost invitat pentru prima dată în România pentru a ţine o serie de conferinţe având ca subiect ZHONGHUA YANGSHENG YIZHI QIGONG adică "Qigong-ul benefic sănătăţii şi înţelepciunii, benefic vieţii înseşi". Datorită numărului mare de participanţi, maestrul a fondat o veritabilă şcoală de qigong, dedicându-şi timpul predării tehnicilor şi răspândirii principiilor de moralitate universal valabile ce stau la baza qigong-ului.

Succesul cursurilor maestrului Lin Kai Ting a depăşit graniţele României, domnia sa fiind invitat să ţină prelegeri similare în Bulgaria, Irlanda, Norvegia, Italia şi Statele Unite ale Americii. Numărul participanţilor la aceste cursuri a depăşit cifra de 20 000.

Clubul Sportiv Qigong Galaţi © 2007